Denumiri de agenți patogeni care distorsionează imaginea reală a procesului patologic

Agentul patogen în limbajul medical uzual își păstrează, de multe ori, denumirea primită în momentul primei identificări. Denumirea este corelată cu manifestarea clinică a bolii sau cu organul în care a avut loc prima identificare.

Odată cu trecerea anilor începem să obținem o imagine din ce în ce mai clară despre biologia agentului patogen și observăm că patologia pe care o declanșează este una extrem de complexă care începe să nu se mai coreleze cu denumirea din limbajul medical uzual.

În cazul în care nu suntem conștienți de aceste aspecte, denumirea ne poate înșela inducând formarea unui concept greșit despre boală și biologia agentului patogen incriminat. O imagine eronată va avea repercursiuni severe privind abordarea pacientului, diagnosticul, terapia, prognosticul, evoluția și profilaxia bolii.

Câteva exemple clasice:

HEARTWORM – VIERMELE INIMII – DIROFILARIOZA CARDIACĂ

Din cauza denumirii ”Heartworm” în multe situații infestația se suspectează doar dacă simptomele cardiace sunt prezente.

Adulții de Dirofilaria immitis trăiesc în arterele pulmonare iar la nivelul cordului ajung doar într-o faza mai avansată a bolii. Simptomele cardiace apar în stadiul 3 și 4 iar sindromul caval este o urgență medicală cu un prognostic grav. 

Primele simptome în caz de infestație sunt cele respiratorii care debutează cu o oboseală la efort. În cazul unui pacient care nu tușește, nu strănută, nu obosește la efort dar proprietarul spune  ”Mi se pare un pic mai leneș” ar trebui să fie un argument suficient de puternic pentru inițierea investigațiilor privind infestația cu D.immitis. 

Cu un diagnostic timpuriu (ideal înainte de apariția simptomelor respiratorii, pacient clinic sănătos) tratamentul adulticid va fi cu mai puține riscuri, recuperarea va fi mai rapidă iar distrucțiile tisulare și sechelele la nivelul țesutului pulmonar nu vor fi atât de severe. 

În concluzie:

- să punem deoparte denumirea de  ”vierme cardiac” și să abordăm această patologie mai mult din perspectiva unui unui parazit pulmonar                                                                            

- screening și profilaxie pe toată durata anului în zonele endemice

VIRUSUL PANLEUCOPENIEI FELINE
VIRUSUL GASTROENTERITEI HEMORAGICE CANINE

Denumirea ”Virusul gastroenteritei hemoragice canine” ne duce cu gândul către un virus cu tropism pentru tubul digestiv iar ”Virusul panleucopeniei feline” sună a fi un virus cu tropism pentru leucocite dar care paradoxal se manifestă clinic printr-o gastroenterită severă. 

Ambele denumiri distorsionează realitatea cu care ne confruntăm în cazul unui pacient cu parvovirus.

Cele două parvovirusuri sunt aproape identice. CPV2 a luat naștere din FPV printr-o mutație minoră dar păstrând / readaptând tropismul și pentru specia felină. Multe cazuri de parvoviroză felină se datorează unor infecții cu sușe circulante de  CPV2.                               

Celulele țintă în caz de parvoviroză NU sunt enterocitele!

CPV2 și FPV atacă celulele care sunt în replicație rapidă. Pentru o replicare virală celula țintă trebuie să fie în fază mitotică.

În acest context, parvoviroza nu este o boală a tubului digestiv, mai degrabă se consideră a fi o infecție sistemică care blochează celulele germinative și care distruge celulele aflate în replicație rapidă.

În concluzie: În condiții de clinică, nu leziunile enterale vor reprezenta cel mai mare pericol (atenție la nivelul de albumină, proteine totale, potasiu). Blocarea liniei germinative leucocitare (măduvă, splină, timus) și sechelele apărute în urma replicării virale la nivelul cerebelului și miocardului pot avea repercursiuni mult mai grave.

VIRUSUL HEPATITEI INFECȚIOASE CANINE – HEPATITA RUBARTH

Deși sunt denumiri actuale și uzuale, din păcate, ne deviază mult de la patologia reală a acestei afecțiuni.

Adenovirusul canin de tip 1 (CAV1) are un tropism mai mare pentru celulele endoteliale, epiteliale și reticuloendoteliale, decât pentru hepatocite. În acest context, CAV1 poate ataca orice tip de țesut și organ bine vascularizat (tubul digestiv, pulmonii, SNC, rinichii) iar tabloul clinic devine unul extrem de polimorf care nu se limitează doar la simptome hepatice cum ne așteptăm să fie după denumirea clasică a bolii.

În multe situații simptomele hepatice lipsesc și boala se manifestă (simptome similare cu parvoviroza canină) prin gastroenterită hemoragică, leucopenie severă, afectarea sistemului respirator, sistemului nervos central, encefalită, probleme oculare, coagulopatii severe, afectarea rinichilor, moarte subită (în special datorită unor reacții de hipersensibilitate), peteșii și hemoragii pe piele și pe mucoase. Chiar și după vindecare, replicarea virusului în epiteliul tubilor uriniferi și eliminarea pe cale urinară persistă cel puțin 6 luni, iarde multe ori chiar până la 1 an.       

Apariția ”ochilor albaștrii” după faza de recuperare este un element de diagnostic clinic important.

În concluzie: Adenoviroza cu CAV1 este o infecție sistemică, cu un tablou clinic polimorf din care simptomele hepatice pot fi absente.