Reacţii adverse postvaccinale la animale de companie II

Partea II

Reacţiile postvaccinale - clasificare

Se consideră reacţie postvaccinală orice manifestare nedorită care apare în primele 3-5 zile după administrare, indiferent dacă în această perioadă animalul a venit sau nu în contact şi cu alte medicamente sau substanţe străine organismului. Ulterior, în urma anchetei de farmacovigilenţă, se va decide dacă vaccinul folosit poate fi incriminat ca factor etiologic în declanşarea reacţiilor nedorite semnalate.  

În ceea ce priveşte reacţiile postvaccinale, acestea pot fi catalogate după mai multe criterii:

A. După factorul declanşator:

1. Componentă vaccinală “constituţională”: substanţe şi compuşi chimici care intră în compoziţia vaccinurilor în urma procesării antigenului. Acestea pot avea un rol important în stabilizarea produsului biologic finit sau pot fi substanţe reziduale care rămân în urma procesării (ex. ser de bovine, adjuvanţi etc).
2. Componenta vaccinală “activă”: se referă la reacţii adverse postvaccinale declanşate de antigenul din vaccin (bacterii, virusuri – vii sau inactivate). Şansele ca un virus viu sa declanseze o reacţie postvaccinală propriu zisă sunt destul de mici, motiv pentru care componentele inactivate si in special cele bacteriene au un rol mult mai pronunţat în declansarea reacţiilor postvacinale. Ex.: glicoproteine de rabie, bacterin de leptospira.
3. Cantitatea/tipul antigenului şi numărul de valenţe dintr-un vaccin. Incidenţa reacţiilor postvaccinale este în corelaţie directa cu numărul de valenţe dintr-un vaccin. Un alt factor important este tipul şi cantitatea proteinelor şi a polizaharidelor de suprafaţă incluse în vaccine, care după anumiţi specialişti reprezintă factorul cu cel mai mare risc în declanşarea reacţiilor alergice postvacinale.
4. Predispoziţia de individ: se presupune că particularităţile de individ reprezintă factorul cheie în manifestarea reacţiilor nedorite.

B. După efectul observat:

          1. Reacţiile imuno-inflamatorii fiziologice apar cu o incidenţă scăzută, (neobservată/neraportată) şi în majoritatea situaţiilor reprezintă o reacţie normală, fiziologică din partea organismului. În această categorie intră modificări cum ar fi edemul si sensibilitatea la locul inoculării, reacţia ganglionară regională asociată sau nu cu hipertermia, emeza, diareea, inapetenţa etc. şi ocazional, imunosupresie pasageră. Aceste simptome dispar în majoritatea cazurilor după primele 48 ore postvaccinal şi se explică prin reacţia normală a organismului la o doză mare de virusuri şi componente bacteriene inoculate. Răspunsul este similar cu cel în cazul unei infecţii naturale, cu deosebirea că în urma imunizării active are loc o infecţie dirijată/iatrogenă cu microorganisme şi particule nepatogene.

Totodată, să nu uităm că reacţiile locale postvaccinale pot să apară cu o incidenţă mai mare în momentul utilizării produselor biologice cu adjuvant. În această situaţie adjuvantul este cel care prin iritaţia şi distrucţia tisulară locală declanşează procesul inflamator. La pisici, în anumite cazuri această inflamaţie-iritaţie locală poate declanşa o reacţie adversă “adevărată”, fibrosarcomul felin postvaccinal, un proces neoplazic agresiv, de multe ori cu deznodământ fatal pentru pacient. În momentul de faţă pentru explicarea acestui fenomen există doar câteva teorii insuficient justificate din punct de vedere ştiinţific dar se consideră a fi strâns legat de particularităţile individului afectat. (ex. secreţie insuficientă de IL-2 la nivelul ţesuturilor inflamate)

        2. Lipsa unui răspuns imun suficient de puternic pentru a oferi protecţie sau lipsa totală a unui răspuns imun în urma imunizării active rămâne un risc şi o problemă majoră a actului vaccinării. În momentul de faţă niciun vaccin nu asigură şi niciun producător nu poate garanta o protecţie de 100% într-o populaţie vaccinată. Legislaţia europeană prevede ca nivelul minim de protecţie oferit de un vaccin într-o populaţie să fie de 80%.

            Această lipsă de reactivitate în urma inoculării produsului este cauzată în mod special de erori de administrare, protocoale greşite de imunizare şi nu în ultimul rând particularităţii de individ şi statusului genetic al animalului vaccinat (ex. anumite rase de câini predispuse: Rottweiler, Doberman – ipotezele nici în acest caz nu sunt încă dovedite ştiintific). Erorile de manufacturare a unor loturi de vaccin pot fi considerate nesemnificative, deoarece controlul calităţii în situaţia produselor biologice se realizează după o legislaţie foarte strictă, efectuată de către companii şi instituţii independente de compania producătoare.

         3. Reacţii adverse propriu zise. În această categorie putem spune că cele mai frecvente sunt reacţiile alergice şi cele autoimune. Multe reacţii adverse însă au putut fi excluse prin perfecţionarea tehnicilor şi procedeelor de prelucrare şi manufacturare a vaccinurilor (ex. neuropatii-vaccin antirabic; ochii albaştri-vaccin adenoviroză tip I.) În momentul de faţă cea mai des întâlnită reacţie este hipersensibilitate de tip I (urticarie, edem, anafilaxie, şoc etc.) Interesant şi totodată paradoxal este momentul apariţiei acestor manifestări, deoarece reacţia de multe ori apare la primul contact cu antigenul, fără o sensibilizare sau contact prealabil cu acesta şi are un caracter inconstant (posibil să nu se manifeste la fiecare administrare).

            Totodată anumite studii au demonstrat o formare postvacinală de IgG şi IgE în exces împotriva unor proteine serice de bovine care pot să apară sub formă de reziduu în vaccinurile pentru câini. Multe vaccinuri pentru câini pot prezenta un conţinut ridicat de ser si IgG de origine bovină. Deşi există puţine dovezi, acest aspect după unii specialişti poate reprezenta un risc cu rol important în reacţiile atopice şi în cele de hipersensibilitate alimentară.

            Vaccinurile sunt corelate şi cu apariţia unor procese patologice autoimune ex. anemia hemolitica autoimună, trombocitopenie autoimună, artrite şi neurite autoimune, dar şi în aceste situaţii explicaţiile au mai mult un caracter ipotetic.

            Cu o frecvenţă mai mică au fost relatate şi cazuri de hipersensibilitate de tip III ex. vasculopatii cutanate cu depozitarea complexelor Ag+Ac în urma vaccinării antirabice.   

            Alte complicaţii postvaccinale dar cu o incidenţă aproape nesemnificativă pot să apară şi din cauza virulenţei reziduale în cazul microorganismelor vii atenuate (bordetella, calicivirus) sau contaminarea accidentală cu diferite microorganisme a lotului de vaccin în urma prelucrării.

Incidenţa reacţiilor adverse postvaccinale:

             Cele mai complexe rapoarte de farmacovigilenţă provin din Marea Britanie şi SUA, unde au fost semnalate 18,5 cazuri (câini)/100.000 doze (UK) şi aproximativ 30-50 cazuri (câini şi pisici)/10.000 doze (SUA) în prima perioada a anilor 2000, in timp ce între 1995-1999 incidenţa în UK a fost de 0,61 cazuri la câini şi 0,21 cazuri la pisici/ 10.000 doze.

            În ceea ce priveşte incidenţa reacţiilor adverse la pisică, un studiu publicat în 2007 în SUA a demostrat următoarele: 51,6 cazuri/10.000 doze, riscul reacţiilor adverse era direct proporţional cu numărul de valenţe din vaccin, pisicile cu vârsta de aproximativ 1 an au fost cele mai afectate, iar la cele sterilizate reacţiile adverse au avut o incidenţă mai mare.

O monitorizare asemănătoare efectuată pe câini pe o perioadă de 2 ani (2002-2003), în care s-au urmărit reacţiile adverse în primele 3 zile după vaccinare a demonstrat o incidenţă de 38,2/10.000 cazuri, iar incidenţa scădea semnificativ cu creşterea greutăţii şi a taliei corporale. Riscul unei reacţii adverse a fost de 27-38% mai mare la câinii sterilizaţi şi cu 35-64% mai mare la câinii cu vârste cuprinse între 1-3 ani faţă de 2-9 luni. Incidenţa creştea semnificativ cu numărul de vaccinuri administrate/vizită. Fiecare valenţă în plus/vizită a determinat un extra risc de 27% la câinii < = 10kg şi de 12% la câini >10 kg.