Cautare
Articole recente

Reacţii adverse postvaccinale la animale de companie I

Partea I

  Protocoalele de vaccinare și utilizarea vaccinurilor moderne au avut un impact puternic asupra eradicării şi reducerii incidenţei principalelor boli infectioase în rândul populaţiilor de câini şi pisici. Având în vedere că aceste îmbolnăviri nu mai reprezintă un pericol major pentru sănătatea animalelor de companie, treptat au început să se contureze îngrijorări din ce in ce mai mari în privinţa reacţiilor adverse ocazionale pe care aceste produse biologice le pot declanşa.

                                                 

  Trecut şi prezent

    Iniţial, vaccinarea câinilor şi pisicilor se realiza după un protocol bine stabilit, respectat de toţi medicii veterinari din lume. Recomandările erau trecute în mod identic în descrierile oficiale ale produselor existente în comerţ, indiferent de producător şi se preciza o durată a imunităţii de 1 an. Principala vizită anuală cu animalul la cabinet reprezenta efectuarea rapelului de 1 an, când fiecare individ era imunizat cu un număr “standard de valenţe”.

    În ultimii 10 ani, prospectele produselor, protocoalele de vaccinare şi recomandările specialiștilor au suferit modificări majore, ceea ce a declanşat un val imens de confuzii atât în rândul medicilor veterinari cât şi în rândul proprietarilor de animale, care din păcate, în multe situaţii interpretează greşit argumentele şi recomandările citite sau auzite.

      Deşi majoritatea vaccinurilor prezintă un grad ridicat de siguranţă, în momentul de faţă nu există niciun produs sau substanţă non-self (indiferent de natura ei, vitamine, antibiotice, alimente, substanţe de contact etc.) care să nu fie cu factor de risc în declanşarea unei reacţii nedorite. Din acest motiv, în ultimul deceniu atât în medicina veterinară, cât şi în medicina umană, se pune un accent din ce în ce mai mare pe stresul imunologic inutil creat prin administrările repetate de vaccinuri, numărul mare de valenţe per administrare şi nu în ultimul rând pe calitatea antigenului şi a produsului administrat.

    Totodată, se cunoaşte că anumite vaccinuri, mai ales cele care conţin virusuri vii modificate (ex. parvovirus, paramixovirus, adenovirus,) pot da o imunitate bună şi de lungă durată (demonstrat prin verificare titrului de anticorpi), motiv pentru care rapelul anual de multe ori nu se justifică. Pe baza acestui principiu, multe companii farmaceutice îşi modifică treptat pentru anumite valenţe vaccinale indicaţiile din descrierea oficială a produsului, schimbând durata imunităţii de la 1 an la trei ani.

      Chiar dacă imunologic această caracteristică se poate demonstra rapid şi uşor, în cazul unui produs biologic din cauza legislaţiei în vigoare şi a protocoalelor de testare, schimbarea duratei imunitaţii de la 1 an la 3 ani în descrierea oficială a produsului reprezintă un procedeu foarte costisitor, de minim 5-6 ani.

 

Principiul de bază al imunizării active

      În ciuda argumentelor enumerate mai sus, să nu uităm ca în balanţa beneficiu/risc incidenţa reacţiilor adverse se situează mult sub efectul benefic adus de actul imunizărilor active. Totodată, să nu uităm ca principalul scop al vaccinării este protejarea şi imunizarea populaţiei! Dacă într-o populaţie aproximativ 70% dintre indivizi prezintă imunitate împotriva unei anumite boli infecţioase, înseamnă că acea populaţie este protejată. Campaniile recente de vaccinare antirabică în anumite ţări din Africa au confirmat exact acest principiu. Prin vaccinarea în masă a animalelor domestice împotriva rabiei s-a redus exponenţial incidenţa cazurilor clinice de rabie, atât în rândul oamenilor şi al animalelor din gospodării, cât şi în rândul populaţiilor de animale sălbatice.

           Ceea ce aş dori să subliniez prin aceste exemple este că principiul de imunizare al unei populaţii pune accent strict pe grup şi nu pe individ, motiv pentru care incidenţa reacţiilor adverse (să fie chiar şi 1:50) are un impact nesemnificativ în balanţa beneficiu/risc.  

        În cazul animalelor de companie acest principiu intră în contradicţie cu relaţia sufletească strânsă pe care o are proprietarul cu animalul de companie. Proprietarul nu este interesat de grup ci strict de individ, motiv pentru care reacţiile nedorite, oricât de nesemnificative ar fi, pot avea un impact emotional foarte puternic cu repercursiuni asupra reputaţiei medicului veterinar, a praxisusului şi asupra produsului folosit.

 

Incidenţa reacţiilor adverse în continuă creştere

   Un alt capitol interesant şi mult dezbătut este numărul din ce în ce mai mare de cazuri de reacţii alergice care apar atât în populaţiile de oameni cât şi în rândul animalelor de companie, indiferent de natura substanţei non-self cu care individul vine în contact (alimente, praf, polen, vitamine, antibiotice, suplimente nutritive, vaccinuri, substante de contact etc.) De multe ori aceste reacţii apar la anumiţi antigeni cu care cohabităm de sute sau poate mii de ani (polenul anumitor plante şi arbori, praf etc.) şi care până acum 20-30 de  ani nu au reprezentat niciun pericol. Totodată, o incidenţă mai mare se poate observa în mediul urban şi mai puţin în populaţiile de oameni din mediul rural sau din periferia oraşelor mari.

    Situaţia este asemănătoare şi în rândul animalelor de companie cu care trăim împreună zi de zi şi asupra cărora de multe ori încercăm să le impunem stilul nostru de viaţă. De la an la an, verificând registrele de consultaţii, se poate observa un număr din ce în ce mai mare de pacienţi sensibili şi alergici la diferite medicamente, produse biologice, produse alimentare etc.

Related articles

Cont

Meniu

Share